DESPRE DIVERSE ROTUNJIMI

Acum vreo două săptămâni, amicul Cristi Lupşa mă punea să îi răspund la câteva întrebări despre funduri. Voia să îşi scrie editorialul din FHM despre rubrica din revistă dedicată cururilor, rubrică iniţiată de el în 2002. M-am chinuit să îi ofer nişte răspunsuri cât mai exhaustive pentru problemele pe care şi le punea el acolo. Dar chestia asta mi-a readus în atenţie o dilemă mai veche: mie îmi plac mai mult fundurile sau ţâţele? Evident că apreciez ce e frumos din ambele categorii, dar dacă m-ai pune să aleg, ce aş alege? De-a lungul anilor mei de expereinţă am realizat că găseşti mult mai uşor funduri frumoase decât sâni frumoşi. Iar când zic frumoşi, mă refer la perfecţi: mărimea potrivită, fermi, zvelţi, conturaţi, cu sfârcuri apetisante. E adevărat că şi la funduri s-a complicat treaba pentru că e tot mai greu să găseşti unul fără celulită, dar dacă facem abstracţie de acest aspect, o formă plină şi tare de bombeu e mai lesne de întâlnit. Iar discuţia se poate extrapola şi la bărbaţi. Îmi plac foarte mult pectoralii bine conturaţi, dar nici un fund tare şi bombat nu îmi displace. Unul din cele mai mişto funduri masculine pe care le-am văzut îl avea primul meu antrenor de tae-bo. Avea şi pectorali, ce-i drept... Totuşi, nici în situaţia asta nu mă pot decide ce îmi place mai mult. Sunt cam indecisă, nu-i aşa?

:)

Am văzut prima oară ciorapii ăştia pe un site şi mi-au plăcut foarte mult. Mi-am comandat de pe net, dar cum nu livrau în România, au trecut o tură prin Anglia, de unde au ajuns aseară la mine. Evident că puteau să fie azi şi -20 grade că tot îi luam la purtare. Cum am frecvente momente în care mă îmbrac altfel decât toată lumea, este extrem de distractiv cu fac oamenii ochii mari pe stradă. Azi, de exemplu, două tipe se chinuiau să nu le văd când încercau să îmi facă poză cu telefonul. Inutil. Am ochiul format. Şi, deşi încerc să nu observ toate privirile care mi se aruncă, indiferent cât de normal aş fi îmbrăcată, tot nu îmi prea iese.

PRIMUL

Am citit adesea despre diverşi conducători sau alţi bărbaţi cu statut important, pentru care plăcerea de a dezvirgina ajunsese o adevărată obsesie. Existau comunităţi în care şeful trebuia să înceapă absolut fiecare femeie. Şi la mulţi era coadă. Am citit despre un conducător african care deflora zilnic 8-10 femei, chestie pe care o făcea şi la 80 de ani. Bine, având în vedere că asta e o poveste de acum trei secole, am dubiile mele asupra veridicităţii datelor. N-or fi fost 8, o fi fost una pe zi şi nu o fi putut moşul până la 80 de ani, dar până pe la 50 tot mai ducea. Ideea e că ceva-ceva tot era adevărat în povestea aia. Şi stau şi mă gândesc unde dracu e plăcerea. Operaţiunea de dezvirginare este una dureroasă atât pentru ea, cât şi pentru el. În plus ai lângă tine o femeie/ fată timorată, lipsită de experienţă şi, în cazurile astea, nici măcar îndrăgostită de tine şi deci doritoare. Sigur că aici e vorba de o dorinţă animalică de dominare, de exercitare a puterii, dar cât de bărbat să fii încât să te simţi bărbat doar cu o femeie lipsită de apărare? Nu cred că asta e dimensiunea forţei şi vigorii...

PE COCLAURI

Weekend-ul ăsta am fost până în apropiere de Bistriţa, la domeniul Arcalia. Arcalia e un sat foarte aproape de Bistriţa, garnisit cu un domeniu boieresc mare, ce cuprinde un castel şi un parc dendrologic. Proprietatea este a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj acum. Mă dusesem pregătită să fac multe poze în natură (mi se întâmplă rar să ies din oraş şi am zis că evenimentul trebuie imortalizat), dar nu m-a prea inspirat vremea rece şi umedă şi înnorarea nesuferită. Important e că am bifat şi ieşirea în natură pe anul ăsta. Sper ca următoarea cură de dendroterapie să fie făcută pe bază de palmieri. :)

DESPRE TIMP...

Eram prin liceu când prietena mea mi-a spus despre cum se înţelege teoria relativităţii a lui Einstein. Sigur ştiţi şi voi povestea, dar mi se pare foarte tare. Pune pe cineva să stea o secundă cu mâna pe o plită încinsă şi i se va părea o oră. Pune pe cineva să stea o oră cu iubitul/iubita şi i se va părea o secundă. Mi se apre fantastic cum toţi ne raportăm teoretic la acelaşi sistem temporal, însă pentru fiecare din noi timpul curge altfel. Ora tot 60 de minute are, însă dacă mă aflam la cursul plicticos al cine ştie cărei fosile de la catedră în facultate (nu dau nume că nu-i furmos!), mi se părea insuportabil. Dar există locuri, întâlniri, activităţi pe care nici nu le simt, în care timpul se contractă. Nu am înţeles niciodată fizica în şcoală, deşi dădeam teză semestru de semestru. Nici măcar nu aş putea zice că sunt prea artistă pentru a o înţelege, pentru că eu, de felul meu, sunt foarte concretă, foarte matematică. Matematica, o ştiinţă mult mai abstractă decât fizica am prins-o din zbor, am simţit-o. Chimia mi s-a părut genială. Însă fizica m-a lăsat rece. Deşi în liceu am avut o profesoară excelentă. Probabil că războiul îl pierdusem prin generală când profa era total nepricepută în ale materiei pe care o preda, ca să nu zic proastă. Aşadar, timpul în forma fizică pentru mine a rămas un mister total. Şi atunci am încercat să îl înţeleg cu emisfera dreaptă şi cu spiritul meu animist. Şi am înţeles. Într-un fel. Mai bine zis, am simţit.

BOUTIQUE DU PAIN

Săptămâna trecută am fost la deschiderea oficială a celui mai nou bistro din Bucureşti, Boutique du Pain. Adică este un loc unde poţi mânca supă de ceapă, quiche, salate, sandvişuri, dar poţi şi cumpăra diferite tipuri de pâine care este absolut delicioasă. Şi au nişte smoothie-uri de fructe foarte bune. Dacă sunteţi prin centru, opriţi-vă pentru o masă la Boutique du Pain care este la parterul clădirii de birouri de vizavi de Cuando, pe strada Academiei.

DIN PASIUNILE COPILĂRIEI

Cine mă cunoaşte, ştie că sunt foarte pretenţioasă în ceea ce priveşte bărbaţii. Şi nu numai. :) Cred că am mai spus-o, dar nu sunt ipocrita care să spună că aspectul fizic nu contează. Ba contează! Evident, contează mai ales ce este dincolo de ambalaj, dar trebuie să îmi placă în primul rând ambalajul. Şi, chiar şi în condiţiile astea, sunt bărbaţi care nu se încadrează în tiparele masculilor frumoşi, dar care sunt totuşi extrem de dezirabili. Au acel ceva. Unul din ei este Gigi Gheorghiu pentru care femeile au făcut pasiune şi care îi contrariază pe toţi bărbaţii care nu pot înţelege fenomenul. Povestea mea cu acest mascul a început undeva în plină fază Oedipiană, pe vremea când aveam acasă un vinil cu un album de-al lui (sau chiar mai multe, dar pe ăsta îl ascultam foarte des), pe vremea când îmi petreceam verile la Alcor în Mamaia şi omul era cazat în acelaşi hotel, împreună cu Savoy şi alte vedete ale momentului şi pe vremea când ridica sălile în picioare cu "Unde dragoste nu e, nimic nu e", melodie care a rămas şi acum în topul preferinţelor mele. Şi uite aşa, am crescut, el a rămas complet neschimbat, femeile din toate generaţiile au în continuare o slăbiciune pentru el şi bărbaţii continuă să fie stupefiaţi de feromonii pe care îi aruncă în jur acest bărbos mic şi îndesat. Dacă mă întrebaţi dacă m-aş culca cu el, nu ştiu ce să răspund. La nivel conştient, nu cred că m-ar atrage, dar inconştientul are căile lui ascunse (cum altfel?!) de a acţiona.